Trainer: Diana Jimborean
Durata Atelier: 1h 30min
Frecvența: săptămânal
Grupa de Vârstă: copii peste 5 ani
Înscrieri aici: salut@fabrilabo.ro
Prețul unui atelier de 1h30 este de 60 lei/copil
Descriere atelier:
Există o vârstă minimă pentru decoperirea artei? E lucru bine știut: copiii beneficiază în mod natural de spontaneitate și o imensă creativitate care le permite împrietenirea timpurie cu arta. Studiile arată că activitățile artistice stimulează dezvoltarea facultăților emoționale și sociale pe termen lung, atu conservat și la vârsta adultă.
Seria de ateliere creative, pe cât de frivole pe atât de practice: „Ateliere de arte combinate”, prin expunerea copiilor la diverse structuri, texturi, tehnici și elemente artistice, urmăreste sensibilizarea acestora prin artă, stârnirea curiozității, trezirea simțului artistic și apetitului pentru cultură.
Sedința dureaza 90 minute, se adreseaza varstelor de 6 – 12 ani si costa 60 lei. Vom combina succesiv materiale textile, sticlă, pânză, lemn, culori acrilice și acuarelă, lut și fimo, peniță și caligrafie într-un vârtej de artă, relaxare și bucurie. Materialele de lucru sunt incluse în preț, iar toate micile opere vor fi luate acasă.
Activitățile artistice sunt în primul rând relaxante! Ele generează totodată imaginație, încredere, energie creatoare, dezvoltând subtil abilitățile de comunicare ale cursanților, percepția vizuală, tactilă și conducând, în final, la rafinarea simțului estetic, o mai bună atenție la detalii, satisfacție și bucurie!
Vă așteptăm cu drag!
Detalii trainer:
De mici, cu toţii pornim în căutarea celei mai înalte forme a fiinţei noastre.
Prin lucrările personale, cât și prin străduința didactică de a inspira celor interesați frumosul din lume, Diana poposește la Fabrilabo pentru coordonarea atelierelor de artă pentru toată familia.